Reamenajarea locuintei
Toate-s vechi si noua toate…
Într-o expozitie foto erau prezentate o serie de imagini surprinse în diferite locuinte românesti de acum câtiva ani. Toate erau caracterizate de câteva elemente comune: covorul persan, carpeta colorata de pe perete, mobilierul închis la culoare dominat de o vitrina plina cu portelanuri si ferestrele mici. Acest tip de amenajare a interiorului reflecta posibilitatile vremii dar si o „moda” predominanta. Cu siguranta recunoasteti atmosfera pentru ca asa erau amenajate multe locuinte în perioada premergatoare „designului interior”.
Azi avem la dispozitie o multitudine de solutii de amenajare si o infinitate de idei originale pe care le putem gasi cu usurinta în revistele si site-urile de design interior. Arhitectura imobilelor noi este mai flexibila, mobilierul se executa, în cea mai mare parte la comanda pentru a se integra mai usor în spatiul specific fiecarei locuinte. Culorile sunt folosite cu îndrazneala, materialele sunt diverse, lumina naturala este mult mai bine pusa în valoare iar felul în care lumina artificiala trebuie dispusa a devenit aproape o stiinta. În concluzie, fiecare ambient interior ar trebui sa fie unic. Dar asa este oare?
De multe ori, vizitând o serie de locuinte proaspat reamenajate avem impresia de déjà-vu. Toate sunt noi, toate sunt moderne, toate sunt confortabile. Dar si în acest caz putem gasi câteva elemente similare: mobilier în linii drepte, canapele de piele, pereti zugraviti în culori un pic prea stridente, lipsa cartilor si, per ansamblu, inexistenta unei atmosfere primitoare. Este moda timpurilor noastre.
În mod oarecum paradoxal, am observat ca, în timp ce locuintele tind sa se depersonalizeze, multe cafenele si restaurante sunt amenajate într-un stil primitor, oferind senzatia de „acasa”. Sunt împodobite cu tablouri, reviste, carti, obiecte cu trecut – aceste localuri au adoptat tot ce a fost exclus din casele moderne. Iar aceste cafenele ne plac pentru ca au personalitate.
De ce o mare parte din locuintele moderne nu ofera senzatia de „acasa”? Poate pentru ca moda de azi este înteleasa gresit.
Fie ca este vorba de obiecte vestimentare, fie ca este cazul decorarii unui apartament, moda trebuie adaptata fiecarei persoane în parte. Atunci când reamenajam o locuinta este important sa încercam sa îi transmitem o parte din personalitatea noastra. Într-adevar, tendinta generala în designul interior este data de minimalism, dar o locuinta trebuie sa transmita la prima impresie senzatia ca acea casa este locuita de o persoana, ba chiar mai mult sa ne povesteasca ceva despre omul care traieste acolo. Lucrurile în sine, chiar daca sunt deosebit de frumoase, nu trebuie sa treaca pe primul loc, ci trebuie doar sa caracterizeze un anumit stil de viata.
Dar cum putem crea un spatiu unic? Foarte simplu, pentru ca fiecare persoana este diferita. Daca în locuinta este reflectat un stil personal, acea locuinta devine unica. Nu exista retete. Unicul sfat este acela de a nu ne lasa intimidati de designul interior, de a nu lua nimic de-a gata, ci de a interpreta fiecare piesa care ne alcatuieste mediul ambiental.
Atunci când vrem sa dam o noua înfatisare apartamentului sau casei noastre, nu trebuie sa schimbam totul. Piesele de mobilier vechi pot primi o înfatisare noua, obiectele cu semnificatie pot fi folosite ca si decor, iar camerele pot fi amenajate în stiluri diferite (nimic nu este mai plictisitor decât repetarea aceluiasi material si aceleiasi culori la mobilierul din toate camerele unui apartament).
Toate aceste obiecte din interiorul unei case, necesita o atentie si un menaj continuu din partea noastra. De multe ori, din lipsa de timp, incepem sa neglijam acest aspect. Totul se poate realiza mult mai repede, atunci cand se apeleaza la o firma decuratenie cluj
Revin la carti, pentru ca par a fi nedreptatite în prezent. Acele carti vechi, cu coperte jerpelite par a nu-si mai avea locul în casele moderne, eventual albumele cu coperte colorate, lucioase pot da bine pe un raft nou. Dar oricine are o biblioteca impresionanta nu trebuie sa asculte de moda vremii si sa o ascunda. Cu putina imaginatie, se pot gasi solutii moderne prin care cartile vechi sa fie puse în valoare.


