Blog

Keep up to date with the latest news
Care este temperatura optimă a locuinței tale pe timp de iarnă? Cum poți păstra căldura mai mult timp?

Care este temperatura optimă a locuinței tale pe timp de iarnă? Cum poți păstra căldura mai mult timp?

Probabil că toți obișnuim ca în sezonul iernii să creștem temperatura în propria locuință, atunci când intrăm în casă de afară, până la 24-26 de grade Celsius, tocmai datorită faptului că venim înfrigurați de afară și tot ce ne dorim este să ne încălzim cât mai tare. Chiar dacă suntem tentați să setăm temperaturi ridicate în locuință, temperatura optimă recomandată este de 20 de grade Celsius. Astfel, pentru a ne putea adapta treptat acestei recomandări, putem seta termostatul pe o temperatura mai ridicată la început, iar ulterior, în fiecare săptămână să o reducem până ajungem la 20 de grade Celsius. În acest sens se va produce o adaptare treptată pe care este posibil nici să nu o resimțim. De asemenea, specialiștii din domeniul energetic sugerează reducerea temperaturii locuinței până la 13 grade Celsius când nu suntem acasă, fapt care ar putea conduce la economisirea de 5% până la 15% la plata facturii la energia electrică. Recomandarea medicilor în ceea ce privește temperatura de interior este ca aceasta să fie setată între 18 și 21 de grade Celsius, fiind considerată temperatura confortabilă. Temperaturile între 12 și 16 grade pot conduce la un risc respiratoriu, în timp ce extremele, temperaturile sub 12 grade sau cele peste 24 de grade au un risc cardiovascular ridicat. În ceea ce privește temperatura ideală pentru bebeluși, chiar dacă majoritatea oamenilor sunt tentați să crească temperatura în casă pe baza acestui considerent, studiile au confirmat faptul că și în cazul bebelușilor, temperatura ideală se situează între 20 și 22 de grade Celsius. Studiul a mai demonstrat faptul că atunci când spațiul în care dorm bebelușii este mai răcoros, aceștia dorm mai profund și șansele să se trezească din somn sunt mult mai reduse decât în cazul în care temperatura este prea ridicată. Aceste rezultate sunt valabile și în cazul adulților și anume a fost demonstrat științific faptul că somnul corpului uman este mai liniștit și mai intens atunci când temperaturile din camera în care dormim sunt mai scăzute. În cazul în care ne dorești să menții temperatura cât mai adecvată celei optime, însă dorești să și economisești energie, venim cu o serie de soluții simple care să te ajute să menții temperatura locuinței tale la un anumit nivel cât mai mult timp posibil. 1. Ia în considerare izolarea termică a locuinței pentru a evita situațiile în care căldura se poate pierde fie prin ferestre, fie pe la uși. Specialiștii sunt de părere că o izolare corespunzătoare a locuinței poate conduce la economisirea a mai bine de un sfert din consumul de combustibil. 2. Asigură-te că ai verificat și curățat corect caloriferele înainte de venirea iernii, respectiv înainte de a începe să utilizezi iar centrala. Această acțiune asigură funcționarea la randament maxim a caloriferelor și reduce posibilitatea de apariție a unor eventuale probleme care pot cauza costuri în plus. 3. Utilizați adecvat draperiile. Pe timpul zilei, când soarele luminează cu putere, îndepărtează draperiile și permite căldurii de la soare să pătrundă în casă, iar seara, asigură-te că le poziționezi în față geamului deoarece acestea vor acționa precum un strat izolant, care va menține căldura în casă. 4. Utilizează programarea centralei electrice. Spre exemplu, setarea centralei electrice cu 30 de minute înainte de momentul în care te trezești, la o temperatura mai scăzută, care va crește treptat, este mult mai avantajoasă decât setarea acesteia la o temperatură ridicată în momentul în care te trezești. 5. Asigură-te că muți canapeaua dacă aceasta este poziționată în imediata apropiere a caloriferului deoarece aceasta poate absorbi căldura și poate bloca circularea liberă a aerului cald prin cameră. Aceste sfaturi îți pot fi foarte benefice dacă vrei să reduci consumul de energie electrică al locuinței tale, dar și dacă dorești să menții temperatura cât mai ridicată pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Related Posts

Stocul de spaţii de birouri din principalele oraşe regionale a depăşit 1 milion mp

Stocul de spaţii de birouri din principalele oraşe regionale a depăşit 1 milion mp

Stocul de spaţii de birouri din principalele oraşe regionale a depăşit 1 milion mp 30% din volumul din Bucureşti. Iaşi a devenit al doilea cel …

Read More
Cum să pregătești casa pentru sărbătorile pascale

Cum să pregătești casa pentru sărbătorile pascale

Sărbătoarea Paștelui este un moment special în calendarul creștin, marcând învierea lui Isus Hristos. Este o ocazie de bucurie și reînnoire s…

Read More