Cluj-Napoca este centrul universitar cel mai preferat de către studenții români din întreaga țară, acesta depășind chiar și capitala București. Universitățile clujene au adus în anul 2020 peste 90.000 de studenți. Din numărul total, peste 6.000 sunt studenți din străinătate, iar comunitatea academică, inclusiv profesorii universitari, depășește 100.000 de persoane. Universitățile clujene sunt un “atractor” academic foarte puternic, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Performanța academică, reliefată și de rankingurile internaționale, a dus și la creșterea spectaculoasă a numărului de studenți și cadre didactice/de cercetare internaționale, integrând astfel orașul în rândul orașelor academice din Europa. Într-adevăr, dintre marile centre academice din țară, Cluj-Napoca este cel mai bine colorat academic, dacă raportăm studenții (sau comunitatea academică) la populația generală. În acest context, studenții care vin la Cluj-Napoca și nu reușesc să obțină locuri în cămine, optează pentru chirii. Iată cele mai preferate zone de locuit de către studenții români la Cluj-Napoca.

Cei mai mulți dintre studenții din întreaga țară veniți la Cluj-Napoca locuiesc în chirii. Majoritatea preferă să își caute chirii în imediata apropiere de facultățile la care sunt înscriși. Astfel, spre exemplu, studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie preferă chiriile situate în zona centrală și în cartierul Zorilor, studenții de USMV preferă cartierul Mănăștur și zona centrală, cei de la Universitatea Tehnică preferă zona Mărăști sau Zorilor, cei de la FSPAC preferă cartierul Mărăști, la fel ca și cei de la FSEGA, care preferă cu preponderență cartierul Gheorgheni etc.

În afară de proximitatea față de facultatea la care studiază, studenții români veniți la Cluj preferă să găsească chirii în zone în care prețul chiriilor este mai redus, cum ar fi cartierul Mănăștur, cartierul Mărăști (în zona Groapă), cartierul Gheorgheni (în zonele cu blocuri vechi). În aceste zone, studenții sunt atrași de prețuri, care, pentru o garsonieră trebuie să nu depășească 250 de euro. De asemenea, în aceste zone întâlnim cele mai multe apartamente cu mai multe camere, cum ar fi 3 sau 4 camere, acestea fiind preferate de studenții cu venituri mai reduse, deoarece preferă să locuiască mai multe persoane într-un apartament cu mai multe camere, în care să plătească lunar pentru chirie, individual, 100-150 de euro.

Studenții cu buget mai redus, veniți la Cluj-Napoca, optează, de obicei, pentru închirierea unor apartamente mai modeste, mobilate clasic și situate în blocuri vechi. Acest lucru se întâmplă deoarece astfel de locuințe sunt mai ieftine de închiriat. În acest sens, aceștia optează pentru zone precum Mănăștur, Grigorescu, Mărăști și Gheorgheni, deoarece sunt cele mai vechi cartiere ale Clujului și numărul blocurilor vechi, mai puțin amenajate, este mult mai mare. Studenții cu buget mai ridicat preferă să închirieze în zona centrală, unde, chiar dacă unele chirii sunt mai puțin moderne, sunt apropiate de zona de interes în care sunt prezente cele mai multe oportunități în materie de distracție, relaxare și petrecere a timpului liber. De asemenea, cei cu venituri ridicate preferă locuințele situate în blocurile noi din Mărăști și Zorilor.

Chiar dacă unele tipare amintite mai sus se întâlnesc destul de des, acestea nu sunt general valabile, fiecare student profită de ocazie atunci când alege o locuință pe care să o închirieze pe perioada studiilor, la Cluj-Napoca, aceștia fiind ghidași și de criterii precum apropierea de locul de muncă, recomandările prietenilor etc.