Blog

Keep up to date with the latest news
Top cartiere din Cluj în funcție de buget sau vârstă

Top cartiere din Cluj în funcție de buget sau vârstă

Te-ai gândit să te muți în Cluj-Napoca, dar încă nu ești decis cu privire la zona sau cartierul care s-ar modela cel mai bine după preferințele, personalitatea și vârsta ta? Venim în ajutorul tău cu o serie de aspecte relevante cu privire la cartierele care ar putea reprezenta un punct de interes, sigur luând în calcul și bugetul de care dispui. Cartierele din Cluj-Napoca pentru care să optezi, în funcție de bugetul tău În cazul în care te decizi să te muți în Cluj-Napoca, poate deja te-ai lovit de problema prețurilor ridicate la imobiliare, în această zonă. Cu toate acestea, poți opta pentru achiziționarea unei locuințe în funcție de bugetul tău, prețul variind și pe baza cartierului preferat. Dacă te decizi că venitul de care dispui nu este unul suficient de ridicat, este de preferat să cauți un apartament de cumpărat în Bulgaria, Iris, Dâmbul Rotund, Becaș, acestea fiind cartierele în rândul cărora s-a înregistrat cea mai mică creștere de prețuri la imobiliare în ultimii ani. Dacă ești dispus să accepți și zone mărginașe ale orașului, îndemnul este să cauți în zone precum Florești, Baciu, Someșeni, Apahida care, chiar dacă se află la periferiile orașului, reprezintă cele mai ieftine zone în care poți investi în imobile, care au cunoscut o profundă dezvoltare și extindere în ultimii ani, infrastructura actuală permițând un acces tot mai facil spre aceste zone. Dacă bugetul nu reprezintă o problemă, atunci poți foarte bine să iei în considerare și celelalte cartiere din Cluj-Napoca, cele mai scumpe cartiere, conform studiilor, fiind zona centrală, Andrei Mureșanu, Gheorgheni, Mărăști și Zorilor. Cartierele preferate de clujeni, în funcție de vârstă Vârsta reprezintă, de asemenea, un criteriu important dacă ești în căutarea unui imobil în Cluj-Napoca. Pentru persoanele în general trecute de vârsta a doua, cu o înclinație spre un stil preponderent tradițional, cartiere precum Mărăști, Mănăștur și Gheorgheni sunt cele mai potrivite deoarece vei găsi în proximitate tot ceea ce îți este necesar, fără să fie necesară deplasarea în alte cartiere. Dacă ești tânăr și îți dorești să locuiești într-o zonă cât mai accesibilă distracțiilor și a activităților recreative, atunci zona centrală este una adecvată pentru tine, dacă ești dispus și să accepți să scoți din buzunar un ban în plus. În caz contrar, cartiere precum Mărăști sau Gheorgheni pot fi alternative potrivite, fiind apropiate zonei centrale. În cazul în care intenționezi să îți clădești o familie sau o ai o familie proaspăt întemeiată, zone liniștite și aerisite potrivite pentru creșterea copiilor într-un mediu liniștit sunt cartiere precum Borhanci, cel mai preferat de către familii tinere fiind în prezent comuna Florești.

Related Posts

Cele mai căutate cartiere din Cluj-Napoca

Cele mai căutate cartiere din Cluj-Napoca

8.845 de tranzacţii imobiliare au fost înregistrate, în 2019, în cartierele Clujului (apartamente, case, terenuri), cea mai efervescentă piaţă …

Read More
Sfârșitul anului aduce scăderi la prețurile chiriilor și locuințelor ANL

Sfârșitul anului aduce scăderi la prețurile chiriilor și locuințelor ANL

Finele acestui an vine cu vești bune pentru tinerii interesați de chiriile și locuințele ANL. Acest aspect corespunde hotărârii publicate în Mo…

Read More