Descoperă 5 idei creative pentru decorarea mesei festive de Crăciun!
Indiferent de meniul de sărbători, masa de Crăciun merită o atenție specială, o porție de creativitate dublată de devotamentul tău. Iată 5 idei cu ajutorul cărora vei transforma întrunirea cu familia și prietenii într-una slipitoare. În plus, designul tău va fi remarcat pe contul de Instagram și Facebook.
Pentru început alege o culoare principală care să se armonizeze cu atmosfera căminului tău, apoi scoate nuanța în evidență cu accentele aurii și șervețelele sau fețele de masă albe. Spre exemplu, violetul denotă spiritualitate, fiind uniunea dintre înțelepciune și iubire, iar albastrul reflectă eleganța, fiind o culoare deseori asociată cu regalitatea și aristocrația. Desigur, poți opta și pentru roșul tradițional care, în combinație cu albul reflectă simbolul Crăciunului.
Globurile destinate bradului își găsesc locul și pe masa festivă, acestea revigorând întregul ansamblu prin formele jucăușe și fragilitatea sticlei. Pentru a crea un efect magic, îți recomandăm să așezi pe fiecare farfurie un cadou micuț. Acesta poate fi o mică atenție sau doar un obiect decorativ, care va stârni cu siguranță admirația musafirilor.
Conurile de pin reprezintă o sursă inepuizabilă de obiecte decorative: se potrivesc și cu bradul de crăciun, legate cu satin, însă la fel de bine completează și ansamblul mesei festive. Le poți combina atât cu nuanțele închise, cât și cu cele deschise. Îți recomandăm să folosești roșu din belșug!
Rezervă un loc și faimoasei Crăciunițe! Fiind un simbol autentic al lunii decembrie, aceasta îți poate împodobi căminul în orice colț. Îți sugerăm să o așezi în centrul mesei, pentru ca toți musafirii tăi să se bucure de splendoarea ei!
Cu siguranță și tu ești de acord că parfumul turtei dulci nu poate lipsi din cămin. Le găsești la toate târgurile de Crăciun, iar cu o crenguță de brad și o panglică le oferi o personalitate unică care vor câștiga cu desăvârșire admirația persoanelor dragi.
Un ultim sfat, nu uita să pui suflet în fiecare detaliu și să transmiți aceste sfaturi practice și persoanelor dragi!