Cum să îți decorezi casa de Halloween: idei și sfaturi... de speriat!
Luna octombrie este pe sfârșite, iar noi ne pregătim de... Halloween! Ați reușit să vă decorați casa sau cautați idei pe ultima sută de metri? Noi suntem aici să vă ajutăm.
Ziua în care cele mai mari temeri ale noastre capătă forme și contur. Lilieci, dovleci, vârcolaci, vampiri, spirite malefice și vrăjitoare. Toate personajele de care ai nevoie pentru un decor de efect.
- Dovlecii sunt vedetele sezonului. Așa că puneți-vă imaginația în funcțiune. Aveți nevoie de puțină vopsea și un cuțit pentru scobit. De asemenea, în centrul unui dovleac scobit puteți amplasa o lanternă;
- Din magazinele specializate în decorațiuni, vă puteți aproviziona cu păienjeni, lilieci, fantome, vrăjitoare și lumânări. Pe care le puteți poziționa strategic prin casă;
- Dacă stați într-o casă cu etaj, pe scări puteți lipi abțibilduri cu șoricei și fantome, eventual puteți amplasa și câțiva dovlecei mici pentru un efect mai mare;
- Pentru a crea o pânză de paianjen, aveți nevoie de ață albă, sau câteva fâșii de hârtie albă pe care le puteți atașa de un carton negru sau o farfurie de plastic neagră;
- Dacă doriți să faceți simțit spiritul de Halloween și mai mult, poziționați pe ușa de la intrare o coroniță de flori, vopsită în negru, cu o cioară în centru;
- Dacă nu vă surâde idea cu coronița de flori neagră, puteți opta pentru un abțibild mare ce înfățișează o vrăjitoare;
- Desigur, nu uitați să vă achiziționați sau să vă confecționați un costum pe măsură!