Blog

Keep up to date with the latest news
6 Mituri despre chirii și chiriași

6 Mituri despre chirii și chiriași

1. Garanția reprezintă ultima chirie?

 

De cele mai multe ori, nu. Citește contractul semnat împreună cu proprietarul! Garanția se returnează dacă toate obiectele contractului au fost respectate și este independentă de plata ultimei chirii. Plata chiriei se efectuează la fel ca de obicei, urmând ca în decurs de 30 de zile de la încheierea contractului garanția să fie returnată separat.

 

2. Dacă locuiesc în chirie, proprietarul nu poate vinde imobilul.

 

Proprietarul își poate vinde imobilul când dorește. Evident, acesta are datoria de a anunța chiriașul. Scenariul standard este acela de a reface contractul de închiriere împreună cu noul proprietar și garanția să rămână aceeași, cea predată la începutul colaborării.

 

3. Colegul cu care locuiam a plecat. Trebuie să suport eu toate cheltuielile?

 

În funcție de situație, colegul își achită partea sau în cel mai rău caz, trebuie să suporți tu cheltuielile în întregime. În cazul oricărei locuințe, chiria este fixată pe tot imobilul. Dacă tu ai locuit sau dorești să locuiești și cu alte persoane, plățile se împart, iar datoria fiecăruia este să-și respecte angajamentul.

În cazul unui scenariu nedorit, ai opțiunea de a-ți căuta noi colegi sau de a te muta într-un imobil mai accesibil.

 

4. O chirie ieftină ridică suspiciuni.

 

Este în regulă să fii reținut cu privire la anumite aspecte, dar o chirie sub prețul pieței nu reprezintă întotdeauna un semn rău.

Cu gândul și la chiriași, nu neapărat la profit, unii proprietari pot avea prețuri accesibile la apartamente sau garsoniere.

Un alt motiv al chiriei mai ieftine l-ar reprezenta și zona amplasării imobilului. Marea majoritate a persoanelor se axează pe zona centrală și în apropierea facultăților. Din punct de vedere al infrastructurii și nu numai, Clujul este în continuă dezvoltare, astfel că nici zonele limitrofe nu ar trebui neglijate.

 

5. Proprietarul poate intra oricând și oricum în imobil.

 

Fals. Proprietarul trebuie să respecte, înainte de toate regulile de bun simț și intimitatea chiriașilor. Ideal ar fi să stabiliți de comun acord datele în care proprietarul dorește să vină în vizită sau modalitățile prin care anunță, în cazul unei vizite spontane.

 

6. Studentul – chiriaș nepoftit.

 

Fals. Este ca și când ai afirma că toate florile au culoarea roz. Unii dintre proprietari sunt reticenți cu privire la doritorii studenți. Imaginea studentului rebel, scandalagiu, care nu plătește, este o imagine de cele mai multe ori falsă, creată probabil în urma unor situații excepționale.

Nora M.

Related Posts

Europa de Est revine in atentia strainilor. Investitiile imobiliare din tara noastra sunt in crestere.

Europa de Est revine in atentia strainilor. Investitiile imobiliare din tara noastra sunt in crestere.

Pe parcursul anului 2013 investitorii straini au plasat in domeniul imobiliar din Romania aproximativ 229 de milioane de euro. Cu siguranta ca este un…

Read More
Descoperă 5 idei creative pentru decorarea mesei festive de Crăciun!

Descoperă 5 idei creative pentru decorarea mesei festive de Crăciun!

    Indiferent de meniul de sărbători, masa de Crăciun merită o atenție specială, o porție de creativitate dublată de devotamentul tău.  I…

Read More