Prima Casa: avantaje si dezavantaje

Programul Prima Casa ofera multor romani posibilitatea de a isi achizitiona o locuinta. Fara acest program multi dintre ei nu si-ar putea permite sa faca o achizitie imobiliara. Cu toate acestea exista si critici aduse la adresa programului. Care credeti ca sunt avantajele si dezavantajele programului Prima Casa?

 Avantaje:

  • Din cauza crizei financiare, bancile au acordat mult mai greu credite  iar veniturile romanilor au ramas aceleasi, sau mai rau au scazut.  Datorita programului Prima Casa, zeci de mii de romani au putut sa depaseasca aceste obstacole si sa isi cumpere propria locuinta. Un credit ipotecar normal cere in jur de 15% avans in timp ce pentru Prima Casa, avansul este stabilit la 5%.
  • Garantia pentru credit este asigurata de stat, in timp ce pentru un credit ipotecar normal aceasta trebuie asigurata de aplicant.
  • A prevenit un blocaj complet al pietei imobiliare, in favoarea proprietarilor care au dorit sa isi vanda locuinta, cum s-a intamplat acum 6 ani.
  • La sfârsitul lunii februarie anul acesta, Guvernul va dezbate modificarea programului "Prima Casa", care sa permita, printre altele, proprietarilor de locuinte sa poata cumpara locuinte mai mari, daca vând proprietatea pe care o detin în prezent.

Dezavantaje:

  • Programul Prima Casa a mentinut  artificial pretul  de 60.000 EUR pentru locuinte. Acest plafon nu este considerat realist si accesibil de o parte dintre specialist.  Retragerea programului ar insemna un pret minim pentru locuinte mai scazut si adaptat la veniturile majoritatii romanilor. Pe de alta parte, nu se crede ca va influenta puternic celelalte segmente rezidentiale.

„Disparitia programului Prima Casa nu va influenta major nivelul preturilor. Într-adevar, programul sustinut de stat a reusit sa salte în mod artificial preturile minime pâna la pragul de 60.000 euro (în cazul locuintelor vechi), asa ca probabil ca vom asista la o usoara scadere pe acest segment. Prima Casa contribuie la cresterea preturilor acestor unitati usor peste valoarea lor reala, iar daca se va încheia, preturile din zona minima se vor apropia de nivelul real. Dar nu cred ca vom asista la o scadere a întregii piete imobiliare”, declara pentru IMOPEDIA.ro Dragos Diaconu, Head of Research la EFG Eurobank Property Services.

  • Plafonul limitat a mai avut un efect neplacut in decursul anilor trecuti. Astfel unii dezvoltatori si constructori au folosit materiale de structura si finisaje de slaba calitate pentru a construi locuinte care sa se incadreze in plafonul de 60.000 EUR si care sa aduca, in acelasi timp, profit mare.
  • Programul Prima Casa este destul de incert in ceea ce priveste continuarea sa in anii care urmeaza, ceea ce afecteaza piata imobiliara si împiedica o dezvoltare conform cererii.

In concluzie, orice masura de sustinere guvernamentala este binevenita doar ca ar trebui  intocmita in asa fel incat sa fie realista si sa nu influenteze negativ piata imobiliara prin plafoanele stabilite.

„Guvernantii ne-ar putea ajuta cu garantarea avansului cumparatorilor catre banci de catre Stat, de exemplu, sau orice alta metoda novatoare. Dar fara plafoane ale preturilor maximale sau orice altceva ce ar împiedica stabilirea unor preturi reale, pe o piata libera. În plus, o campanie sustinuta a Guvernului si a presei, în care sa fie aratata stabilitatea reala a pietei imobiliare din acest moment, cât si oportunitatea de investitii, cred ca ar aduce un plus pietei din România, daca nu chiar o crestere a preturilor”, considera directorul General Service 2000.

Pareri despre "Articol: Prima Casa: avantaje si dezavantaje"

Lasati un comentariu

You have to be logged in to post a comment. Log in?

Puteti folosi aceste taguri si atribute HTML HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Contact Captcha