3 modalitati legale de a renunta la contractul de inchiriere

Metoda ideala de a anula un contract de inchiriere este bineinteles cea amiabila, cand atat chiriasul, cat si proprietarul se afla in acord. Pentru situatiile in care nu se poate insa ajunge la o intelegere reciproca, Noul Cod Civil, specifica urmatoarele modalitati majore de incetare a contractelor de inchiriere:

  • Expirarea termenului:

Poate ca cel mai simplu mod de a renunta la un contract de inchiriere ar fi sa astepti, pur si simplu, pana la expirarea acestuia – atunci cand acordul a fost incheiat pe o perioada determinata. Atunci cand contractul inceteaza de drept, nu este nevoie nici de instiintarea in prealabil a proprietarului. Daca, dupa implinirea termenului de expirare a contractului, locatarul (chiriasul) continua sa locuiasca in imobil, fara vreo impotrivire din partea locatorului (proprietarul), se considera incheiata o noua locatiune, in conditiile celei vechi (inclusiv in privinta garantiilor). Acest „acord tacit” va fi insa pe durata nedeterminata, daca prin lege sau conventia partilor nu se prevede altfel.

  • Denuntarea contractului:

In cazul in care nu poti sau nu vrei sa astepti pana la expirarea termenului prevazut in contract, poti apela la denuntarea acordului printr-o informare scrisa transmisa proprietarului (notificare). Pentru contractele pe perioada nedeterminata, Noul Cod Civil prevede ca, in calitate de chirias, trebuie sa respecti un termen de preaviz ce nu poate fi mai mic decat sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Cu alte cuvinte, daca platesti chiria lunar, trebuie sa anunti proprietarul cu cel putin o saptamana inainte de a te muta.

Insa, in cazul contractelor incheiate pe o perioada determinata, trebuie sa informezi proprietarul cu cel putin 60 de zile inainte de a te muta din casa.

  • Rezilierea contractului:

Cea de a treia modalitate prin care poti pune punct unui acord de inchiriere consta in rezilierea contractului. Dreptul de reziliere revine atat proprietarului, cat si chiriasului, insa doar in baza neexecutarii obligatiilor contractuale de catre cealalta parte. Aceasta varianta este, de regula, folosita de catre proprietarii care nu isi incaseaza chiria si, mai rar, de catre chiriasi. Dezavantajul sau major este ca, in lipsa atingerii unui consens amiabil intre cele doua parti, conflictul poate ajunge in instanta. Daca te regasesti intr-o astfel de situatie, cel mai indicat este sa consulti un jurist sau un avocat.

Pareri despre "Articol: 3 modalitati legale de a renunta la contractul de inchiriere"

Lasati un comentariu

You have to be logged in to post a comment. Log in?

Puteti folosi aceste taguri si atribute HTML HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Contact Captcha