Blog

Fii la curent cu ultimele noutăți!
Student, caut chirie

Student, caut chirie

Dacă nu-i prima replică a studentului când ajunge la Cluj, apoi musai e a doua.

Anii studenției sunt cei mai frumoși ani, cu petreceri până dimineață, iubiri pătimașe și prietenii sincere care se construiesc. Totodată este foarte important și unde o să stai. În cazul în care nu îți dorești să împarți camera din cămin cu mai multe persoane și vrei ceva să fie al tău, te poți muta într-un apartament care să-ți permită confortul dorit.

Locul pe care îl alegi trebuie să semene cu „casa viselor tale” și să fie amenajată astfel încât să păstreze amprenta propriei tale personalități.

Suntem convinși că te descurci singur, însă niciodată nu strică o mână de ajutor (mai ales că noi, Ardelenii suntem foarte săritori).

 

Azi îți prezentăm una dintre cele mai frumoase zone pe care o are orașul Cluj, Cartierul Mănăștur. Acesta este catalogat ca fiind cel mai mare cartier din oraș unde se pot găsi atât garsoniere, cât și apartamente de vânzare precum și de închiriere.

Edil Agentie Imobiliara

Cartierul Mănăștur dispune de numeroase centre comerciale, școli, sedii ale băncilor, precum și centre medicale (cum ne mai place nouă să zicem – de toate pentru toți). Fiind legat de centru prin numeroase linii de transport în comun, te poți deplasa foarte ușor spre facultate sau serviciu. Avantajul pe care îl mai are acest cartier, este că se află în apropiere de cel mai mare centru comercial și anume Vivo, unde poți găsi zone de relaxare, restaurante, cafenele, după o zi aglomerată.

 

Și pentru că suntem oameni descurcăreți și ne gândim la toate, am creat un site special pentru tine, pentru a te ajuta să-ți găsești o chirie mai ușor.

Intră pe http://studentcautchirie.ro/ și uită-te că avem o grămadă de oferte numai pentru tine.

Aici sunt câteva oferte care ne-am gândit că ți-ar plăcea:

Inchiriere Apartament 4 Camere MANASTUR - 500 EURO

Inchiriere Apartament 2 Camere GHEORGHENI - 250 EURO

Inchiriere Apartament 3 camere ZORILOR - 300 EURO

Inchiriere Apartament 4 Camere MANASTUR - 400 EURO

Inchiriere Apartament 4 camere MANASTUR - 520 EURO

 

Related Posts

Ce fel de chiriași ești?

Ce fel de chiriași ești?

1. Dacă proprietarul te anunță cam ,,din scurt,, că ajunge la garsonieră/apartament: a. Îl aștept răbdător, nu mă agit.  Totul …

Read More
Cartierul Central - Student, caut chirie

Cartierul Central - Student, caut chirie

Atunci când avem în vedere zona centrală a unui oras, cu precădere centrul Clujului, putem vorbi despre o mulțime de locații de intere…

Read More