Blog

Fii la curent cu ultimele noutăți!
Romania a inregistrat o evolutie economica in ultimii 7 ani

Romania a inregistrat o evolutie economica in ultimii 7 ani

imagesRomania este printre putinele state est-europene care a continuat evolutia economica, de la inceputul crizei financiare globale, conform analizelor realizate de economisti. Cu toate ca nu exista vreo garantie ca aceasta tendinta va continua, specialistii in economie avertizeaza ca va fi nevoie de un plan strategic pe termen lung. Tara noastra a continuat sa faca progrese economice in ultimii sapte ani, in ciuda recensiunii financiare globala. Totusi, pentru a continua acest traseu, sunt necesare anumite masuri, subliniaza specialistii.

„Capcana veniturilor medii” apare cand cresterea economica a unei tari stagneaza, dupa atingerea veniturilor medii per cap de locuitor Economiile emergente se confrunta cu aceasta problema in momentul in care salariile cresc, dar competivitatea scade (din punct de vedere al costurilor), acestea neputand concura nici cu tarile avansate (cu tehnologie de varf), nici cu tarile in curs de dezvoltare (unde costurile sunt mult mai mici) .

Dintre tarile din Europa Centrala si de Est, Polonia, Romania si Rusia au facut reale progrese economice in ultimii 14 ani. Pe de alta parte, de la inceputul crizei financiare din 2007, toate economiile dezvoltate au inregistrat scaderi, cu exceptia Australiei. Scaderile cele mai mari au fost inregistrate incepand cu 2007 de catre economiile puternic afectate de criza din zona Euro – Italia, Spania, Portugalia si Grecia. Dupa ce au fost analizate aceste modeificari, Grecia a iesit din topul primelor 30 de state.

Multe state nord-europene au avut performante bune in mod constant, conform raportului,dar in afara Europei, Singapore este singura ce ocupa un loc fruntas. Statele Unite ale Americii si Marea Britanie au inregistrat regrese in topul pietelor dezvoltate intre anii 2007 si 2012, in timp ce niciuna dintre tarile MINT (Mexic, Indonezia, Nigeria si Turcia) nu a reusit sa se situeze in top 30, desi toate au inregistrat progrese incepand cu anul 2000.

Related Posts

Cartierul Gruia - Student, caut chirie

Cartierul Gruia - Student, caut chirie

Din seria cartierelor aflate în topul preferințelor studenților, dar nu numai, își face loc și cartierul Gruia. Noi am vorbit și desp…

Read More
Tu ai idee în care cartier s-au închiriat cele mai multe apartamente luna aceasta?

Tu ai idee în care cartier s-au închiriat cele mai multe apartamente luna aceasta?

Dacă te-ai hotărât să te muți la Cluj sau doar să îți schimbi locuința, noi îți spunem care sunt cele mai ”preferate&r…

Read More