Dedicați reușitei tale de 26 ani
Dedicați unui vis și unei reușite, Edil imobiliare este o companie specializată în tranzacții imobiliare, fiind una dintre primele agenții clujene. Prin muncă, dedicare și profesionalism, iată că am ajuns să sărbătorim peste un sfert de secol de activitate.
Drumul spre success nu este niciodată lin, însă prin muncă și devotament, rezultatele nu vor înceta să apară. Cu ocazia aniversării a 26 de ani de activitate, angajații noștri și-au rupt din timpul lor pentru a oferi câteva cuvinte despre firmă și ceea ce aceasta reprezintă pentru ei.
”Pentru mine este o provocare fiecare zi la muncă. Cu ajutorul agenției am avut ocazia să întâlnesc cei mai influenți oameni din Cluj, mi-am creat multe relații și am profitat de fiecare oportunitate.” – Radu Lucaciu
”Un lucru e sigur, pentru mine Edil înseamnă mai mult decât locul unde vin la lucru. Îmi place că în permanenţă apar lucruri şi situaţii noi, care de cele mai multe ori înseamnă provocări noi. Deşi preocuparea mea principală este legată de departamentul IT, de funcţionarea calculatoarelor şi a programelor, afacerea imobiliară în mijlocul căreia îmi desfăşor activitatea îmi dezvăluie zilnic fel de fel de "revelaţii". Practic de fiecare dată mi se "deschid ochii" pentru a vedea un alt mod în care se pot desfăşura lucrurile. Şi asta nu numai pe partea de imobiliare ci şi în legătură cu legislaţia, construcţiile şi toate domeniile conexe. Nu pot să nu adaug la asta şi partea de "poveşti" care le aud de la colegi, de unde se pot trage multe învăţăminte. Toate astea fac din Edil un loc extrem de dinamic şi uneori stresant şi unde chiar îmi place să vin.” – Cristian Lăzurean
”Pentru mine Edil reprezintă primul job, unde am întâlnit oameni foarte prietenoși, profesioniști și care sunt dornici să te ajute în dezvoltarea pe plan profesional. De asemenea, munca zilnică cu diferite tipologii de oameni este foarte challenging.” – Minerva Șopț
”Edil, locul în care am pășit timid, dornic să învăț lucruri noi și să reușesc să-mi demonstrez mai presus de toate, că pot mai mult. Locul în care am reușit să mă dezvolt alături de o echipă profesionistă care m-a motivat și a avut cota-parte la fiecare reușită a mea. Un mediu propice pentru a-ți depăși limitele, pentru a interacționa cu oameni și a-ți dezvolta abilitățile pentru a fi pregătit să înfăptuiești în final, lucruri mărețe.” – Florin Moldovan
”Pentru mine Edil însemană ceva nou. O provocare constantă, o forță cu care trebuie să trec peste fiecare obstacol care îmi apare în drum. O noutate din care învăț ceva în fiecare zi, prin care mă dezvolt atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Recunosc că este greu la început (dar ce nu este?), însa am cunoscut în mine o forță care nu mă lasă să mă demotivez, ba, chiar mă ajută să mă ridic de fiecare dată când cad. Toate astea au legatură cu oamenii care mă înconjoară zi de zi, cu care lucrez și de la care învăț. Ei mă motivează, mă ajuta, mă înveselesc într-o zi mai grea. Acești oameni îmi reamintesc în fiecare zi cât de important este să am o atitudine pozitivă, să fiu deschisă la schimbări, să fiu deschisă să învăț și să mă dezvolt. Iar nu în ultimul rând să am încredere în mine, pentru că POT. Acești oameni sunt cunoscuți împreună ca și Echipa Edil. :) ” – Orsolya Gall
”Experiență, dinamism, inițiativă și lucru bine făcut. Toate acestea susținute de o echipă foarte profesionistă.” – Roxana Ardelean
”Edil este stresant, obositor, schimbător, provocator, unde nu apuci să te plictisești.” – Mariana Lăzurean
”Pentru mine a fost la început o provocare, interacțiunea cu oamenii fiind ceva ce alegeam să fac în general, now it's an everyday thing . Este un job care te schimbă puțin, te face mai dinamic, mai flexibil și care te învață să comunici mai bine, să ieși constant din zona de confort (your little bubble). Cresti în ceea ce privește interacțiunea umană.” – Tudor Avram
”Să lucrez în Edil este o provocare continuă, este un mediu antrenant, unde zilnic este ceva de învățat.” – Oana Rogozea
”Având în vedere faptul că sunt la început de drum, pentru mine Edil înseamnă o nouă provocare. Sunt mândru să fac parte dintr-o echipă tânără și dinamică.” – Răzvan Făurică
”Edil = oameni profesioniști care nu renunță ușor la provocări, trăiesc din adrenalină și frumusețea orașului.” – Diana Olar
”Îmi place să lucrez cu oamenii, mă bucură gândul că eu îi pot ajuta să își găsească locuința pe care și-o doresc. Sunt mândru că fac parte din echipa Edil, aici am avut ocazia să întâlnesc oameni cu care am legat relații de prietenie.” - Emilian Sabo
”Alături de această echipă am acumulat multe cunoștințe ce m-au ajutat să cresc profesional și personal, am întâlnit oameni care sunt mereu acolo să te ajute și să te îndrume, indiferent de dificultățile întâlnite.” – Roxana Țîrlea
”O echipă care m-a primit cu brațele deschise și m-a învățat ce înseamnă meseria de agent imobiliar. Oameni prietenoși și dornici întotdeauna să ajute.” - Dragoș Răduleț
”Edil reprezintă o oportunitate de dezvoltare profesională și personală care oferă posibilitatea integrării într-un colectiv dinamic și prietenos.” - Alexandra Bologa
”Domeniul imobiliarelor e o adevărată provocare pentru un marketer. Mediul dinamic îmi oferă posibilitatea de a mă dezvolta, de a vrea să fiu tot mai bună în ceea ce fac. Colegii cu care lucrez sunt foarte determinați și pasionați, transmițându-mi și mie starea lor zilnică.” - Larisa Mureșan
”Edil:primul loc de muncă, locul unde mi-am început dezvoltarea profesională.” - Emanuela Rus
”Cu toate că fac parte din "familia" Edil de o perioadă relativ scurtă, pot să afirm cu tarie că am întâlnit aici un mediu de lucru minunat, format dintr-un grup de oameni deschisi, comunicativi și profesioniști, grup în care am fost integrat într-un mod rapid și plăcut. Am întâlnit aici oameni pasionați de munca pe care o depun și totodată oameni de la care ai ce învăța în fiecare zi, aceștia fiind dispuși să își împărtășească experiențele într-un mod educativ. Sunt bucuros că am ocazia să lucrez în această companie în care consider că o să evoluez atât în plan profesional cât și în plan personal.” - Adrian Pintea